Capcana lui “trebuie” să fiu perfect
- de Silvia Vasile
Afirmațiile „trebuie să muncesc din greu pentru a fi la înălțime” sau „trebuie să reușesc în tot ceea ce fac” sunt exemple ale imperativelor pe care le folosim frecvent, adesea fără să fim conștienți de impactul lor. Aceste expresii, utilizate în mod repetat, pot genera stres, epuizare emoțională și anxietate, contribuind la o deconectare de la propriile alegeri autentice și de la sentimentul de autonomie personală.
Cum îți influențează „trebuie” deciziile și stilul de viață
Te invită să reflectezi pentru câteva momente: de câte ori ai utilizat cuvântul „trebuie” în ultimele zile? Este posibil ca acest imperativ să fi devenit o parte integrantă a vieții tale de zi cu zi, fiind utilizat automat, fără conștientizare deplină.
Folosirea frecventă a lui „trebuie” generează așteptări și cerințe nerealiste, care pot intensifica sentimentele de teamă și îngrijorare.
Conform teoriilor cognitive, modul în care gândim joacă un rol esențial în dezvoltarea stresului și a diferitelor tulburări de sănătate mintală. Persoanele care se confruntă cu stări de depresie și anxietate recurg adesea la imperativul „trebuie” pentru a se descrie pe sine sau pentru a interpreta situațiile din viața lor, consolidând astfel un tipar de gândire rigid și autocritic.
Deși standardele înalte sunt adesea percepute ca fiind benefice, acestea pot deveni problematice atunci când sunt susținute de gânduri rigide bazate pe „trebuie”. Lupta pentru excelență poate reflecta o etică a muncii puternică și o dorință de progres personal. Totuși, aceste standarde pot genera presiuni suplimentare și așteptări nerealiste, în special atunci când sunt abordate dintr-o perspectivă perfecționistă.
Relația ascunsă dintre „trebuie” și perfecționism
Persoanele perfecționiste tind să asocieze greșeala cu eșecul personal, considerând că orice abatere de la standardele impuse reprezintă un semn de inadecvare. Această interpretare rigidă a erorilor generează o teamă intensă de a greși, care activează un ciclu negativ de stres și anxietate. Pe termen lung, această presiune constantă poate conduce la apariția simptomelor depresive, deoarece persoana se simte copleșită de percepția că nu este suficient de bună sau că nu poate atinge așteptările autoimpuse.
Perfecționismul este adesea susținut de distorsiuni cognitive, cum ar fi gândirea de tipul „totul sau nimic” („dacă nu fac totul perfect, am eșuat complet”) sau ignorarea aspectelor pozitive ale propriilor realizări. Aceste distorsiuni alimentează autocritica și reduc capacitatea de a aprecia progresul sau succesul parțial.
Acest tipar de gândire poate avea consecințe semnificative asupra comportamentului. De exemplu, procrastinarea cronică apare frecvent atunci când persoana se teme că nu va putea executa o sarcină „perfect”. În mod similar, pot apărea dificultăți în finalizarea sarcinilor din cauza verificărilor excesive sau a eforturilor continue de a elimina orice imperfecțiune. În unele cazuri, perfecționismul poate determina evitarea activităților noi, deoarece riscul de a greși este perceput ca fiind prea mare.
Aceste comportamente perfecționiste au un impact negativ asupra sănătății mentale și emoționale. Pe măsură ce autocritica devine tot mai intensă, încrederea în sine scade, iar relațiile interpersonale pot fi afectate, deoarece așteptările rigide sunt extinse uneori și asupra celorlalți.
„Trebuie”, anxietatea și stresul
Utilizarea frecventă a cuvântului „trebuie” poate acționa ca un declanșator al distorsiunilor cognitive, generând un impact semnificativ asupra sănătății mentale și fizice. De exemplu, o persoană care afirmă „trebuie să fiu întotdeauna disponibil la locul de muncă” riscă să ignore semnalele de oboseală fizică sau emoțională, ceea ce poate conduce, în timp, la epuizare și burnout. Acest tipar de gândire determină adoptarea unor standarde imposibil de atins, amplificând presiunea psihologică.
Dincolo de efectele asupra comportamentului, imperativul „trebuie” activează sistemul de răspuns la stres al creierului, cunoscut sub denumirea de „luptă sau fugi”. Această reacție determină creșterea nivelurilor de cortizol și adrenalină, substanțe chimice care pregătesc organismul pentru situații de urgență. Pe termen lung, această hipervigilență mentală poate afecta concentrarea, genera iritabilitate și accentua tendința de a căuta în mod obsesiv greșeli sau riscuri. În plan fizic, se observă efecte precum creșterea tensiunii arteriale, oboseală cronică, probleme digestive, dureri musculare sau tulburări de somn.
Astfel, utilizarea frecventă a cuvântului „trebuie” nu reprezintă doar o obișnuință lingvistică, ci un factor care alimentează mecanisme psihologice și fiziologice dăunătoare, cu implicații semnificative asupra stării de bine.
Cum să scapi de capcana lui „trebuie”
Primul pas în depășirea acestui tipar de gândire este conștientizarea distorsiunilor cognitive asociate. Schimbarea implică o recalibrare a modului de gândire, prin adoptarea unui stil cognitiv funcțional și adaptativ. Este esențial ca individul să creeze un spațiu mental propice reflecției și să dezvolte capacitatea de a rămâne ancorat în „aici și acum”. Starea de prezență ajută la reducerea intensității gândurilor intruzive și compulsive, promovând echilibrul emoțional și diminuând presiunea autoimpusă.
Adoptarea acestei abordări poate contribui la îmbunătățirea sănătății mentale și la reducerea impactului negativ al imperativului „trebuie” asupra vieții cotidiene.
În aceste cazuri, psihoterapia cognitiv-comportamentală se concentrează pe identificarea și înlocuirea distorsiunilor cognitive și a tiparelor de gândire disfuncționale cu unele funcționale și adaptative, contribuind astfel la reducerea presiunii impuse de imperativul „trebuie”.
Dacă te regăsești în situațiile descrise anterior și simți că aceste gânduri îți influențează starea de bine, este util să îți explorezi emoțiile și să observi cum te simți atunci când renunți la utilizarea frecventă a cuvântului „trebuie”. Poți experimenta formulări alternative care reduc rigiditatea, transformând afirmațiile în preferințe mai flexibile. De exemplu, în loc să spui „trebuie să fac totul perfect”, poți reformula astfel: „mi-ar plăcea să fac lucrurile bine, dar este firesc să întâmpin dificultăți uneori”.
În momentele de anxietate, este de ajutor să acorzi un timp pentru a-ți observa gândurile. Dacă identifici un „trebuie”, încearcă să-l transformi într-un „prefer” sau „ar fi de preferat”. Acest proces te poate ajuta să diminuezi presiunea și să te concentrezi pe trăirea autentică a experiențelor, fără a te teme de imperfecțiuni.
Dacă simți că presiunea constantă a lui „trebuie” îți afectează starea de bine și capacitatea de a te bucura de viață, îți propun o călătorie de transformare. Împreună putem transforma „trebuie” în „prefer”. În cadrul ședințelor de psihoterapie, vei învăța să privești greșelile ca pe oportunități de creștere și vei putea renunța la povara perfecționismului. Ai curajul să te eliberezi de imperativul perfecțiunii și să îți dai voie să fii așa cum ești.
