Cercul vicios al perfecționismului- cum controlul și rușinea ne modelează comportamentele
- de Silvia Vasile
Perfecționismul este o trăsătură adânc înrădăcinată pe care, la prima vedere, mulți o consideră dezirabilă. Într-o lume care pune preț pe succes și realizări, dorința de a face lucrurile impecabil devine o cale sigură către excelență. Însă, în realitate, perfecționismul creează adesea un cerc vicios, hrănit de control și rușine, care ne afectează starea emoțională, relațiile și chiar sănătatea mentală.
Ce este perfecționismul?
Perfecționismul poate fi definit ca o tendință de a stabili standarde extrem de ridicate pentru sine și de a evalua propriile realizări cu un grad mare de severitate. Deși poate aduce motivație și energie în realizarea obiectivelor, perfecționismul are la bază anxietatea și frica de eșec, de critică sau de dezaprobare. Perfecționiștii au adesea o nevoie copleșitoare de a controla mediul și de a se proteja de vulnerabilitate. Poți afla mai multe în articolul destinat perfecționismului – Impactul perfecționismului asupra sănătății mintale.
Cercul vicios al perfecționismului
Perfecționismul funcționează ca un cerc vicios, care se învârte în jurul a două componente-cheie: controlul și rușinea.
Pentru mulți perfecționiști, controlul este o modalitate de a se proteja de incertitudine și de posibilitatea de a fi judecați. Această nevoie de control se manifestă prin planificare excesivă, verificări repetate și procrastinare – toate menite să evite riscul de a comite greșeli. Cercetările din domeniu arată că perfecționiștii se confruntă cu o „preocupare dezadaptativă” față de greșeli, care, în loc să le permită să învețe și să crească, îi împiedică să progreseze. Această dorință de a evita greșelile îi împinge să procrastineze – un paradox des întâlnit în rândul persoanelor care trec prin această situație.
Controlul oferă iluzia siguranței. Dacă totul este perfect, gândesc perfecționiștii, nu vor exista motive pentru critică sau dezaprobare. Nu putem controla întotdeauna rezultatul acțiunilor noastre, indiferent cât de mult încercăm. Iar când realitatea nu se aliniază cu așteptările noastre perfecte, se naște rușinea.
Rușinea este una dintre cele mai dureroase emoții pe care le putem experimenta, pentru că este legată de sentimentul de valoare personală. În perfecționism, rușinea apare atunci când o persoană nu își atinge standardele imposibil de înalte sau când simte că nu a reușit să fie suficient de bună. Este acea voce interioară critică ce spune: „nu ești suficient de bun”, „ai eșuat”, „nu meriți apreciere și iubire”.
Rușinea duce la sentimentul de inadecvare și scade încrederea în sine, alimentând anxietatea și, adesea, izolarea. În încercarea de a scăpa de acest sentiment, perfecționiștii simt nevoia să își recapete controlul, creând un ciclu nesfârșit.
Cum controlul și rușinea modelează comportamentele
Perfecționiștii își structurează viața în jurul unor strategii menite să minimizeze riscurile de a experimenta rușinea. Deși poate părea contradictoriu, mulți perfecționiști amână începerea unei sarcini de teamă că nu o vor putea finaliza perfect. Procrastinarea devine o strategie de evitare a posibilelor eșecuri.
Unele persoane reacționează prin suprasolicitare, dedicând un volum enorm de timp și energie pentru a realiza sarcini, chiar și atunci când acest lucru nu este necesar. Ei simt că, dacă fac totul perfect, vor evita rușinea. În mod constant, aceștia își critică propriile realizări și se concentrează pe orice detalii care nu au ieșit conform așteptărilor. Această autocritică duce la o erodare constantă a încrederii în sine.
Perfecționiștii pot deveni incapabili să accepte chiar și cele mai mici greșeli, amplificându-le impactul emoțional și gândindu-se la ce nu au făcut perfect zile întregi.
Toate aceste comportamente sunt menite să evite rușinea și să mențină o iluzie de control. Însă, în loc să le aducă liniște, perfectul îi cufundă și mai mult în cercul vicios.
Impactul emoțional al perfecționismului
Perfecționismul, departe de a fi un factor motivant, este adesea văzut ca un factor de risc pentru sănătatea mentală. Studiile arată o corelație puternică între perfecționism și tulburările anxioase, depresive și sindromul de burnout. În mod particular, anxietatea este exacerbată de frica perfecționiștilor de a fi judecați sau de a nu atinge standardele autoimpuse. Această anxietate perpetuă le afectează în mod semnificativ capacitatea de a funcționa în viața de zi cu zi.
Depresia, pe de altă parte, apare ca o consecință a perfecționismului cronic, atunci când eforturile perfecționiștilor de a controla rezultatele sau de a-și atinge idealurile eșuează. Studiile arată că perfecționismul este asociat cu un sentiment profund de eșec și inadecvare, ceea ce duce la scăderea stimei de sine și, în cele din urmă, la depresie. Perfecționiștii devin prizonierii propriilor așteptări și, odată ce acestea nu sunt îndeplinite, își pierd orice sens al valorii personale.
Burnout-ul este o altă consecință frecventă a perfecționismului. Efortul continuu de a atinge standarde înalte și frica de a dezamăgi duc la epuizare fizică și mentală. În special în mediul profesional, perfecționiștii sunt mai susceptibili să experimenteze burnout, tocmai din cauza incapacității lor de a-și permite să facă greșeli sau să se odihnească.
Cum ieșim din cercul vicios al perfecționismului?
Primul pas este să recunoaștem că perfecționismul nu este doar o dorință de excelență, ci o modalitate de a ne proteja de rușine. A deveni conștienți de acest mecanism este esențial pentru a începe procesul de vindecare. Brené Brown subliniază că a accepta vulnerabilitatea este cheia pentru a depăși rușinea și perfecționismul. A ne permite să fim imperfecți și să ne arătăm slăbiciunile nu doar că reduce presiunea, dar ne și ajută să construim conexiuni autentice cu cei din jur.
Perfecționiștii au tendința de a fi extrem de critici față de ei înșiși. Antrenamentul iubirii de sine implică tratarea propriei persoane cu aceeași blândețe și înțelegere pe care am oferi-o unui prieten. Acest lucru ne ajută să gestionăm rușinea și să învățăm să fim mai îngăduitori cu noi înșine.
În contextul în care perfecționiștii tind să măsoare succesul în funcție de realizări externe și de absența greșelilor, este important să redefinim succesul ca fiind un proces de creștere și învățare, în care eșecurile sunt parte firească din evoluție.
De multe ori, ieșirea din cercul vicios este un proces copleșitor. Un psihoterapeut acreditat îți oferă suportul necesar pentru a explora rădăcinile perfecționismului și ale rușinii, precum și pentru a învăța noi moduri sănătoase de a gestiona emoțiile și de a construi o relație mai blândă cu sinele.
Perfecționismul, controlul și rușinea sunt legate profund, creând un cerc vicios care ne consumă energia și fericirea. Înțelegerea acestui mecanism și abordarea lui cu blândețe și auto-compasiune poate fi începutul eliberării de povara cercului vicios. Prin acceptarea imperfecțiunii noastre umane și renunțarea la nevoia de control absolut, putem trăi o viață mai echilibrată, în care rușinea nu mai are puterea de a ne modela comportamentele.
Sănătatea noastră emoțională depinde de capacitatea de a ne privi pe noi înșine cu bunătate și de a accepta că nu trebuie să fim perfecți pentru a fi demni de iubire. În final, eliberarea de perfecționism înseamnă a ne oferi spațiul de a fi umani — cu toate imperfecțiunile, vulnerabilitățile și frumusețea noastră unică.
