Din pricina unor probleme psiho-emoționale sau chiar fiziologice, mamele indisponibile emoțional, nu sunt capabile să le ofere fiicelor lor iubirea și atenția de care acestea au nevoie, deși de cele mai multe ori, au cele mai bune intenții. În acest context, putem să recunoaștem că fiecare mamă are propriile sale lupte și că, uneori, lipsa ei de implicare sau prezența excesivă poate avea rădăcini în propria sa copilărie sau în alte aspecte ale vieții sale.

Odată cu trecerea anilor, aceste fetițe se vor transforma în femei care nu se vor simți confortabil în propria piele, vor crede cu tărie că nu sunt suficient de bune, că nu sunt îndeajuns de inteligente pentru a avea succes și, de altfel, că nu pot fi iubite cu adevărat.

O mamă nu își poate învăța fiica să se descurce în viață dacă își petrece zilele plângând, dormind, uitându-se la televizor sau consumând alcool. Fiica, devenită „un mic adult”, este responsabilă pentru o mamă ce se comportă ca un copil, deși ea la rândul ei tânjește după protecție și susținere. Acestă fiică care se mândrește cu faptul că este considerată atât de matură, de responsabilă și de inteligentă pentru vârsta ei, cu trecerea anilor alege să facă doar ceea ce trebuie – foarte multe pentru ceilalți, însă foarte puține pentru ea.

Mama care își sufocă fiica cerându-i timp și atenție, devine acaparatoare în momentul în care se insinuează în toate planurile pe care aceasta le are, fiind convinsă că are un comportament plin de iubire. Practic, fiica devine totul pentru mamă, indiferent de costuri. Chiar dacă fiica a crescut și are propria viață, mama își dorește ca aceasta să rămână „fetița cea mică dependentă de ea”.

Când fiica nu ține cont de dorințele și nevoile mamei, aceasta se va strădui din răsputeri să o facă să se simtă vinovată și nu va renunța până nu o va convinge să procedeze așa cum își dorește. Dacă ai avut o mamă acaparatoare, porți în tine o frică exagerată de abandon. Adesea te simți blocată și îți lipsește încrederea în propriile abilități.

Orice copil are o nevoie legitimă de a fi observat, înțeles, luat în serios și respectat de către mama sa. În primele săptămâni și luni din viață, are nevoie ca mama să îi stea la dispoziție și să fie oglindit de ea. Mama se uită la copilul din brațele ei, iar copilul se uită la chipul mamei și se regăsește pe sine în el – cu condiția ca mama să observe cu adevărat ființa cea mică și neajutorată și să nu proiecteze asupra acesteia propriile frici, așteptări și planuri.  Proiectându-și asupra copilului angoasele, acesta din urmă va rămâne fără oglindă și o va căuta în zadar pentru tot restul vieții. 

De altfel, dacă acesta va crește beneficiind de o oglindire, adică de o mamă care îi asigură înțelegerea dar și climatul emoțional necesar, atunci copilul va dezvolta treptat un sentiment de sine sănătos.   

„Moștenirea” pe care o mamă indisponbilă emoțional i-o lasă fiicei sale, se reflectă în dificultățile cu care acesta se va confrunta în viața de zi cu zi. O relație defectuoasă cu propria mama are un efect covârșitor pentru femeile care își propun să aibă căsnicii fericite și cariere de succes.